Results for category "Mobilier Scoli"

2 Articles
kindergarten

Mobilier pentru grădinițe

Nu există niciun dubiu legat de importanța grădiniței în dezvoltarea copiilor, tocmai de aceea, mediul în care își desfășoară activitatea preșcolarii primește din ce în ce mai multă atenție. Astfel, astăzi avem studii elocvente cu privire la modul în care trebuie să arate sala unei grădinițe pentru ca aceasta să stimuleze pofta de cunoaștere și creativitatea, fiind în același timp un mediu distractiv și relaxant pentru copii. Am discutat într-un alt articol despre mobilierul pentru școlari și preșcolari, iar astăzi ne propunem să aprofundăm subiectul, căci sunt multe alte aspecte de discutat. Mai mult →

Mobilier pentru școli și grădinițe

Celor mai mulți dintre noi, atunci când ne gândim la primii ani de școală, ne vine în minte imaginea pupitrului de lemn fixat în podeaua care adesea mirosea a petrol. Cu toate că acestea sunt nostalgii plăcute, nu putem să nu ne gândim cum putem pregăti generația de mâine într-o instituție amenajată modern, unde pe lângă confort, elevii au parte și de funcționalitate.

Pe măsură ce sistemul educațional se schimbă, ar trebui să se schimbe și amenajarea sălilor de clasă. În acest sens, ar merita să aruncăm o privire către specialiștii care recomandă anumite tipuri de mobilier și modul de aranjare al acestora. Mai mult →